Prin martie, in timp ce lucram la un site m-am blocat la o bucata de cod care nu coopera deloc cu mine. Probabil (si nu ma refer doar la cei care fac programare) va este cunoscut momentul. Totul este la locul lui, dar nu merge. Verifici, totul e perfect, dar nu merge. Stergi tot, scrii de la zero, nu merge. Intr-un sfarsit mi-am dat seama care era greseala, si ca in majoritatea situatiilor era o scapare minora, dar care mi-a omorat cateva ore bune. As fi vrut sa fie o greseala colosala, sa ma zguduie, dar nu mi-a fost dat sa am nici macar satisfactia asta.

Resemnat in fata micimii greselii am vrut sa stau 10 minute intins. Insa, dupa nici un minut am sarit in picioare, si am postat pe forumul PHP.net. Stiam ca sansele ca ceea ce scriu sa ajute pe cineva sunt extrem de mici, ba chiar m-am gandit ca s-ar putea ca cineva sa nu-mi aprobe comentariul considerand ca este un lucru elementar care n-are ce cauta acolo. Am postat totusi.

Si am uitat. De fapt am verificat in vreo 2 zile si comentariul era inca acolo.

Aseara aveam o stare nu tocmai buna. Fara vreun motiv anume. Dintr-o data vad ca vine un mail. M-am gandit sa nu-l deschid, neavand prea mult chef de oameni. L-am deschis totusi, si la inceput nu am inteles despre ce e vorba. Era un mesaj simplu, scurt, de jumatate de rand, in care cineva imi multumea pentru postarea mea.

Printr-un gest de care eram sigur ca va fi trecut cu vederea am reusit sa ajut pe cineva destul de mult incat sa-si ia timp pentru a-mi descifra adresa de mail si a-mi trimite un mesaj de multumire. Si acest mesaj a venit intr-un moment perfect. Spun perfect pentru ca n-ar fi reusit sa ma faca sa uit de o problema mai mare, si probabil nu m-ar fi bucurat la fel de mult intr-o zi vesela.