Imi zicea cineva ca oamenii cinstiti in familie sunt cinstiti si in afaceri. Nu sunt de acord, dar daca ar trebui sa fac o generalizare as zica ca cine nu e cinsitit in familie are mici sanse sa fie cinstit in afara ei. Dar e cam simplist, si ca orice generalizare, nu e buna de nimic cand ai de-a face cu un caz izolat.

Am deja doi termeni care pot insemna lucruri diferite pentru fiecare: cinstit si familie. Pentru mine [1] familia este facuta din acele entitati la care, indiferent ce s-ar intampla, nu vei renunta. Nu conteaza daca sentimentul este sau nu reciproc. Nu conteaza daca sunt sau nu [mai] sunt, stiu sau nu vor afla niciodata, pur si simplu [2] le cunosti suficient de bine incat sa stii ce apreciaza si le vei oferi acele lucruri sau te vei transforma in cel om.

Bun, si unde ramane libertatea noastra de a ne bucura de posibilitatile care ni se ofera? Raspunsul meu e frumos de simplu: cred ca manifestarea suprema a libertatii e sa renunti la ea pentru ceva in ceea ce crezi.

Si din toata familia cred ca o singura persoana e intr-o postura total diferita de celelalte, lucru care ii da o sclipire aparte. Se zice ca nu-ti alegi familia in care te nasti, si asa e. E clar ca vor fi mereu dispusi sa te ajute, pentru ca ii indeamna si instinctul sa faca asta. Prietenii ti-i alegi oarecum, pentru ca pornesc ca niste cunoscuti cu care petreci mai mult timp si relatia creste. Sigur, sa alegi x din y e o alegere, si poate ai norocul sa fie ceva ce ti se potriveste chiar foarte bine.

Dar persoana pe care o consider cu adevarat speciala in aceasta familie e cea pe care o alegi. Persoana pe care nu o stii de mic ca pe frati / parinti / rude, persoana cu care nu te-ai obisnuit pentru ca ai petrecut destul timp impreuna cu ea, ci persoana pe care ai ales-o pentru ca atunci cand erati impreuna te furnicau simturile, te atragea fizic, te minuna cum de lucrurile importante pentru voi sunt aceleasi chiar daca nu ati avut aceleasi experiente si stiai ca stie la ce te gandesti, si ea stiind ca stii ca stie la ce te gandesti, in care vedeai viitorul si totul de pana atunci parea ca a dus spre momentul ala.

Lumea e plina de oameni care vor sa profite de pe urma noastra, nu din rautate [de fapt cred ca oamenii cu adevarat rai sunt neglijabili], ci pentru ca nu-si dau seama ce vor, din ignoranta, pentru ca nu dau doi bani pe noi sau [mai ales] pentru ca pot [din pacate]. Oameni-obstacol in calea noastra. Si e o persoana, care in toata agitatia asta, in non-sensul de care suntem inconjuati, ne ia si ne invata bucuria, pentru ca trecem impreuna prin toate experientele, indiferent ca sunt urate sau frumoase, si asta le face sa fie superbe.

Ca indivizi ne degradam constant, fie si pentru ca ni se reduce mereu numarul de posibilitati. Impreuna cu persoana noastra insa, facem o familie, iar o familie unita creste mereu.

Familia nu e facuta din oameni-pasta-de-dinti, oameni pe care ii schimbam atunci cand nu ne mai servesc scopul, la care renuntam cand vedem ceva mai "ieftin", pe care ii aruncam dupa ce auzim pareri din jur, sau fata de care incepem sa ne blamam ca am intrat in contact dupa ce ne-au lezat putin.

Cred ca orice problema poate fi rezolvata. Am crezut asta de cand eram mic, ca poti gasi un limbaj comun cu oricine. La un moment dat mi-am dat seama ca cu unele persoane e imposibil. De fapt nu e imposibil, e doar foarte-foarte greu. Familia e acea persoana care merita sa nu renunti niciodata la incercare.