Am scris de doua ori textul asta, la o distanta destul de mare incat sa uit cuvintele pe care le-am folosit. Prima data am inceput cu "nu cred in". A doua oara am inceput altfel. Mai jos e varianta buna.

Daca e sa cred in ceva, cred in echilibru. Cred ca nimic nu dispare si cred ca orice fapta are o insemnatate. N-am zis consecinta, pentru ca nu orice fapta poate determina un rezultat, dar orice fapta poate da o nuanta unui rezultat, nuanta care ne poate face sa vedem realitatea altfel, chiar daca nu o schimba cu nimic. Cred ca e un echilibru intre ceea ce este si ceea ce este. Cred ca e un echilibru intre ceea ce poate fi si ceea ce poate fi. Si cred ca e un echilibru intre ceea ce este si ceea ce poate fi. Cred ca o fapta buna este de fapt ceea ce iese la iveala din spatele unui mare rau, deci si cine ne-a facut un mic rau ne-ar putea face un extraordinar bine. Problema e ca atunci cand il ia din "ar putea" si il aduce in "este", acel bine isi pierde din energie, si poate ajunge o fapta total nesemnificativa - dar care, dupa cum spuneam poate da culoare.

Orice e mai frumos sau mai urat in mintea noastra decat atunci cand se intampla. O forma de tortura este sa nu stii cum vei fi pedepsit. De [prea] multe ori ne imaginam ca o sa fim [si mai] fericiti cand x, si ajungem sa tratam prezentul ca pe o incercare de test pentru viitor, alungand mereu acea experienta [the time of your life] intr-un viitor care nu se apropie niciodata de prezent.

Deci daca vedem ceva ce nu ne place, fie si oglinda din fata noastra, trebuie sa ne dam seama ca asta e varianta pierduta a pariului si ca, varianta castigata este absolut geniala. Si daca vrem [fara si daca putem, ca daca vrem cu adevarat nu exista forta care ne poate opri] sa schimbam ceva trebuie doar sa fim constienti ca pentru a crea materie trebuie foarte multa energie. [da, emc refference]

Si asta e fix motivul pentru care nu cred in dezvoltare personala. Nu in felul in care am perceput-o pana acum. Nu zic cum mi-a fost prezentata, zic cum am perceput-o. Ca poate am perceput-o gresit. Cred ca oricine vrea sa fie mai cum si-a dorit sa fie cand era mai putin poluat ar trebui sa caute in el raspunsuri. Cum naiba sa ne dezvoltam cand de fapt problemele esentiale pe care le avem sunt cu noi. Sunt multi oameni buni la ceea ce fac, profesionisti, dar care au problme grave cand vine vorba de persoana lor. Fie ca nu se pot lasa de fumat, fie ca se enerveza sau sunt plini de indoieli chiar daca nu arata asta. Si partea cea mai rea e ca astea sunt doar semne mici, nu cauze.

Cel mai sincer lucru cu care s-ar putea mandri dezvoltarea personala ca ne invata sunt niste trucuri pentru a parea mai stapani pe noi insine. Si trecand peste faptul ca nu cred ca invatam prea mult din experientele altora, as putea sa cred si sa apreciez acele trucuri.

Chestia asta e cam cum ar fi sa se trezeasca cineva care e nefericit cu viata lui/ei sa se gandeasca ca ar fi fericit salvand pui de testoasa. Va fi la fel de nefericit si acolo daca pleaca cu gandul ca acea actiune ii poate schimba perceptia.

In cel mai bun caz vad sfaturile astea ca pe niste povete din care nu o sa raman cu prea mult, pentru ca nu-mi sunt proprii. Una e cand iti zice cineva sa nu faci si de ce, si alta e cand te trazneste pe tine.

Cred ca o ora petrecuta sincer cu noi insine face mai mult de o luna de citit povesti. Asta chiar daca in ora aia alegem sa citim povesti. Si cred ca invatam mai mult daca ne gandim cum ne-ar fi intr-o situatie decat daca obtinem toate faptele despre experienta altcuiva care a trecut prin acea situatie.