Cateodata ma apuca. Fie ca nu vreau sa ies din casa, fie ca mi se pune pata pe cineva de cum dau ochii de el / ea. Nu des, dar mi se intampla. Cateodata mi s-a reprosat chestia asta. Cateodata chiar m-am simtit stanjenit de asta si chiar m-am gandit si a doua oara daca e bine sau nu. Cateodata chiar m-am prefacut ca "e ok". OK nu avea cum sa fie, dar m-am prefacut. Cateodata m-am si inselat crezand cu toata convingerea in cate o chestie care nu era adevarata. Din ce-mi aduc aminte acum, cea mai mare teapa a fost acum vreo 10 ani, cand eram convins de o chestie si n-a fost asa. Pana la urma a contat atat de putin incat ma face sa rad de bucurie. Ce vreau sa zic e ca logica e foarte buna, dar ar trebui sa mearga in directia in care ne duce instinctul. De cate ori mi-a fost prezentat un cacat [cu ochi] ca fiind interesant, bun, nemaipomenit si a iesit, da, un cacat am ajuns sa regret ca mi-am calcat pe instinct. Si nu e un sentiment deloc placut. Daca tot e sa gresesti ceva e mult mai bine daca o gresesti pe mana ta. Aproape ca nici nu mai am regreti ca nu ti-a iesit planul.

Si cred ca daca instinctul ne indruma puternic intr-o directie logica ar trebui sa ne spuna ca nici nu trebuie sa ascultam argumentele impotriva a ceea ce credem. Pentru ca o sa intelegem primul pas si o sa fim de acord cu el. Dupa aia poate facem un mic compromis, o sa vedem ceva ce ne intriga si ajungem fix in situatia pe care vroiam sa o evitam.

Sunt convins ca ce am pierdut continuand intr-o idee in care credeam cu adevarat, dar fara sa am niciun argument care sa o sustina, sau chiar avand argumente care sa o infirme e mult-mult-mult-mult-mult mai putin decat ce am pierdut incercand sa ma conving pe mine insumi ca e "in regula".

Putem merge foarte departe din "inteleg" in "inteleg" uitand ideea de la care am plecat.