Stiti cum zic oamenii “cum se poate ca in anul [a.c.] / secolul 21 sa …”? De fiecare data cand aud alaturarea asta de cuvinte si ii dau atentie imi pacane ceva in cap. Si nu pentru ca imi aduc aminte cum simt despre chestia asta, ci pentru ca, inainte de a-mi aduce aminte, o simt din nou.

Cum se poate ca in anul 2013 sa ne poluam planeta in halul asta? Cum se poate ca in anul 2013 sa risipim resurse in halul in care o facem? Cum se poate ca in anul 2013 sa consideram ca este o minune cand cineva isi ajuta aproapele?

Pe tema asta cu ajutatul aproapelui, am vazut de la cineva un link cu o politista care a prins o femeie furand si in loc sa o aresteze i-a cumparat mancare. Dupa aia a primit donatii si a fost chemata la un interviu. Articolul se termina cu femeia care era incredibil de recunoascatoare celor care o ajutasera [politistei, oameniilor care au donat pentru ea si celui care ii daduse locul de munca]. Si e o poveste frumoasa. Nu ma intereseaza deloc daca este adevarata, pentru ca chiar daca nu e adevarata e vorba de o situatie in care oamenii ajung mereu: disperati. Dar pe langa partea frumoasa, in care oamenii se ajuta chiar daca nu se cunosc, mi se pare ca are doua parti care ar trebui sa ne sperie.

- Este chiar atat de rar un comportament de acest gen incat il transformam in articol?

- Imi imaginez ca femeia care ajunsese sa fure pentru a-si hrani copii nu era totusi complet iresponsabila, fara discernamant sau o lepra de om. Si totusi a ajuns in situatia de a ii fi luat un drept fundamental, cel de a exista. Cum se poate asta in 2013?

Se poate foarte bine. De fiecare data cand ne gandim la prezent ne imaginam [vorbesc de noi ca indivizi] ca suntem la apogeu. Nu ne dam seama ca in aproape fiecare secunda mai avem probabil macar cateva momente in planul asta al existentei noastre si ca unul din acele momente ne poate schimba fundamental.

Noi insine zicem destre noi, ca omenire, ca suntem o civilizatie de tipul 0 [scara merge de la 1 la 3]. Noi insine nu consideram ca suntem pe harta! Cu cat [de putine] stim acum.

Cand ne gandim cum eram acum x ani ne dam seama cat de diferit am face anumite lucruri, si daca avem noroc avem convingerea ca ne-ar iesi si mai bine. Dar ca sa ajungem in punctul in care suntem trebuie sa fi trecut prin acele experiente. La fel cum trecem acum prin prezent ca sa putem deveni ce suntem cu adevarat.

Asta nu inseamna sa ne culcam pe o ureche si sa ne gandim ca orice decizie proasta am lua ne va ajuta in viitor. Chestia asta ar trebui sa fie de bun simt, dar m-am simtit responsabil sa o scriu.

Oare in 3000 ce va spune istoria despre noi? Sigur vom vedea greseli pe care acum nu le vedem, dar cu un pic de noroc nu ne va fi foarte rusine de ele si le vom accepta ca pe un pas necesar in educatia noastra. Ar trebui sa fim o civilizatie de tipul 1 de cateva sute de ani atunci, asta asa, ca fapt divers.

Tu ce parere vei avea despre tine cand te vei uita din 2020?