De fapt cred tot ce am scris, și nu aș modifica nimic, dar știu ce gândeam și nu am scris, și fix acolo e și greșeala.

Stiu că la o anumită vârstă credem într-adevăr că tot ce zboară se fute mănâncă sau fute. Cred că e bine să fie așa, altfel nu am risca nimic și dacă nu riscăm vom câștiga mai puțin sau mai greu. Cred că în ideea asta suntem predispuși să vedem tot ceea ce este stabilit în jurul nostru ca pe o opreliște în exprimarea personalității noastre. Și aici apare problema pe care o simt.

E bine să vrem mai mult, dar nu doar din ideea de a face altceva. Ne protejăm foarte mult niște drepturi pe care nu prea le folosim și vrem să nu ni se impună nimic, pentru a nu ne influența dezvoltarea. Dar în toată alergătura asta cam uităm că "ce naște din pisică șoareci prinde" și decât să încercăm să tot fugim de un anumit lucru mai bine l-am recunoaște ca fiind al nostru.

Judecam cam nedrept anumite decizii sau comportamente care m-au afectat, fără să ma fi gândit că cei care le-au luat știau în mod sigur mai multe decât mine, și le-au luat cu bune intenții. Și da, aici mă refer la familia mea. De fapt ambele posturi sunt despre asta, chiar dacă au exemple din exterior. Am fost revoltat de decizii și situații, am crezut că eu aș fi făcut altfel [mai bine, normal], dar uitându-mă puțin mai obiectiv, îmi dau seama că axându-mă pe cei pe care îi credeam responsabili am fost orb la pericolele care-mi erau alocate.

Suntem atât de atenți să nu ne rănească cineva din exterior încât ajungem să nu mai vedem răul pe care ni-l facem noi înșine. Și nimic nu ne mănâncă sufletul mai pervers decât minciunile pe care ni le spunem singuri, zi după zi, minciuni pe care le numim speranțe sau încredere.

Și cea mai dulce chestie e că sunt din ce în ce mai convins că dacă nu vom putea sa înțelegem și să acceptăm evenimentele pe care le blamăm la cei dinaintea nostră, le vom repeta. Pentru că putem învăța ori de la oamenii pe care avem răbdarea să îi ascultăm și iubirea să îi înțelegem, ori pe pielea noastră. Și atât timp cât îi învinovățim nu îi vom putea auzi niciodata.

Dacă ar fi simplu n-ar mai fi așa frumos!