Fiind undeva între vârsta în care alții luau decizii pentru mine și cea în care va trebui să iau eu decizii pentru alte persoane mi se pare incredibil cum părinții pot da verdicte cu atât de multă ușurință fără să aibă vreo idee despre consecințe. Sunt foarte convins că dacă ar exista o evidență a oamenilor care ar putea avea urmași și care nu am scăpa de foarte multe probleme. Nu sunt pentru îngrădirea drepturilor iar cel de a avea copii mi se pare unul foarte important, dar în lipsa selecției naturale mi se pare că asta ar putea fi o soluție.

Revenind la ideea inițială, mi se întâmplă să-mi amintesc momente de când eram mic și am vrut să fac ceva, sau am pus o întrebare și mi s-a răspuns cu "nu se poate", "nu se face așa", "nu o să iasă bine" sau alte prostii de genul ăsta. Nu vreau să zic că am fost terorizat sau asuprit peste măsură (măsură = o medie a majorității), dar sunt sigur că nimeni care mi-a dat vreodată un astfel de răspuns nu putea vedea viitorul. Acceptăm anumite lucruri ca pe axiome (nu traversa pe roșu, bea suficientă apă, nu mânca prostii), și asta e bine, dar în multe alte situații ni se bagă în cap niște standarde care ne fac să ajungem fix ca părinții noștri. Și să fim serioși, câți oameni de 50 de ani știți care sunt fericiți? Și nu vorbesc de fericire ca în a avea tot ce-și doresc, ci de a avea acel lucru care să le facă pe toate celelalte să nu mai conteze.

Tot ce-mi doresc și sper e ca atunci când s-o pune problema să fiu responsabil pentru o altă viață să mă pot abține din a lua prea multe decizii. Un alt motiv pentru a lăsa mai multă libertate unui om e că din greșelile proprii se învață cel mai bine, și dacă facem acele greșeli atunci când au urmări limitate vom fi mai fericiți în viața.

Nu era vorba despre asta, dar: Monica a plecat 3 luni în Argentina, ca voluntar (adică pe banii ei). Din pleiada de păreri pe care le-au avut tot felul de persoane "adulte" (care nu au fost în nici un fel influențate de plecarea ei, dar erau destul de apropiate încât să se simtă îndreptățite să-și dea cu părerea), unele dintre comentariile care mi-au rămas cel mai mult în minte (spuse chiar ei sau "pe la spate"):

• în loc să-și asume răspunderea de om în toată firea umblă pe coclauri; voluntariat îi trebuia ei; oricum nu face ea voluntariat, s-a dus să se plimbe
• gata, ți-ai făcut damblaua, să-ți ajungă toată viața

Niște vorbe aruncate în vânt pe post de sfaturi despre ce trebuia făcut (pentru că n-au avut nici măcar decența să se opună ideii de când au auzit-o). Da, știu, toți suntem experți la ce trebuia să facem. Și cum lucrurile pe care le putem spune cu o oarecare certitudine despre viitor sunt extrem de limitate, câteodată e mai bine să ne abținem.