Poti sa le vezi durerea in priviri. Fie ca e doar durere, fie ca e durere amestecata cu regret, fie ca vezi cum se abtin din a face ceva ce in mod normal vine natural. Poate la un moment dat e enervant ca nu pot sau ca nu vor, dar daca te uiti mai adanc incepi sa intelegi de ce. Vezi ca ezitarea, nesiguranta sau regretul pe care il au are un mare adevar in spate. Poti sa zici foarte usor ca nu merita, ca nu va potriviti, ca e nebunie, incapatanare sau orice altceva. Dar nu e chiar asa, aia e doar o justificare pe care ne-o dam noi insine ca sa putem trece peste faptul ca nu mai incercam.

Cred ca de fapt cele mai intense trairi ale vietii au la baza o suferinta. Fericirea "nemeritata" e trecatoare si te lasa cu un zambet fals. Dar dupa ce o chestie te-a lasat paralizat, faptul ca alegi sa te mai misti un pic, dupa oricat de mult timp ai face-o si oricat de putin, e o victorie pe care n-o va intelege niciodata cineva care nu a trecut prin asta.

Cred ca conteaza sa incercam sa vedem efortul pe care un suflet ranit il face de a se expune din nou acelui ceva care l-a ologit, si sa ne dam seama ca un pas inainte este totusi un pas inainte, si aia e actiunea care conteaza si care il defineste pe el, nu pasii pe care ii face inapoi imediat dupa. Pasii inapoi sunt consecinta a ceea ce a fost iar pasul inainte este efortul de a fi din nou ceva, in ciuda a ceea ce a fost.

Tot ce adunam in viata, sau ma rog, aproape tot, sunt cicatrici si urme de bocanc pe care le punem peste ceea ce suntem, "trecand peste" (noi insine). Si cred ca e destul de greu de inteles ca in viata asta nu trebuie sa obtinem cat mai multe, ci sa ramanem cat mai puri, mai neschimbati de tot ce trece peste noi.

Este imposibil totusi sa nu se lipesca de noi niste mizerii, dar nu cred ca astea ar trebui sa defineasca pe nimeni. Daca gasim ceva ce ne intereseaza, primul lucru pe care trebuie sa il intelegem e ca va trebui sa il ajutam pe celalalt sa-si lase spinii jos, pentru ca toti ii avem.

Daca avem sansa sa ne dam seama cat de important e ceva din exteriorul nostru inainte sa-i facem noi insine vreo mizerie, si din momentul ala chiar sa crestem constient relatia, putem spune ca suntem foarte norocosi. Pentru ca de multe ori e fix invers.

Stiu ca poate parea trist ce am scris, dar asta e din cauza ca am scris mult de partile negative. Alea nu sunt importante deloc. E fix acel fir de speranta care conteaza. Acea mica miscare care se uita in ochii muntelui de esecuri, durere si frica si zice: "sfarsitul nu-i aici!"