Ce este infinitul? Un exercotiu de imaginatie care mie imi place este sa imi imaginez un cosmos (in contextul de multivers) care contine toate variantele de universuri posibile. Deci exista un univers (out there) care este identic cu al nostru, singura diferenta fiiind un atom care e putin mai la dreapta, sau nu exista, sau are un electron in plus. Si exista altele in care difera alt atom, sau doi, sau lumina e doar particula. Daca ti-l poti imagina inseamna ca exista. Dar daca nu ti-l imaginezi mai exista? Infinit elastic?

Ne dorim sa avem lucruri "incheiate", sa stim ca am rezolvat "problema" respectiva. Ca ne-am gasit un serviciu, suntem de credinta x, ne-am luat masina sau ca ne-am luat pur si simplu. Si oricat de frumos ar suna si ar parea aceasta finalitate si linistea pe care o aduce, lucrurile sunt mult mai fluide decat am vrea sa credem. Intr-o buna parte pentru ca noi suntem fluizi si schimbatori, care intr-o masura destul de mare e de fapt un defect, pentru ca intr-o lume care nu ne ofera nicio constanta nu ne putem oferi nici macar noi insune acest lucru. Dar asta putem invata cu timpul, daca vrem evident. Si probail vom vrea daca asa e natura noastra. Daca ne dorim sa investim intr-un lucru niste timp (pentru ca timpul e de fapt singura resursa pe care o avem) si dupa aia sa ne hotaram ca acel lucru nu mai rezoneaza cu noi, e problema noastra, si nu ne poate spune nimeni ca e ceva rau.

Apare o situatie imposibila atunci cand vrem sa ne definim acea stabilitate si sa ne fixam opiniile, dar ne incapatanam ca ele sa fie corecte mereu. Sigur, sunt corecte pentru noi in acel moment. Sau pentru noi din acel moment, altfel spus. Daca vrem sa avem mereu dreptate trebuie sa fim dispusi sa ne schimbam parerile din cand in cand.

Nimic din ce e necesar pentru a evolua nu poate fi considerat rau. Si ma refer la evolutie ca fiind capacitatea noastra de a lua in calcul faptul ca lucrurile pot fi si altfel decat cum ne-ar fi comod sa le vedem. Adica sa intelegem ca opusul adevarului nostru nu este o minciuna, ci un alt adevar. Nu trebuie sa fie neaparat un adevar cu care sa fim de acord sau pe care sa il acceptam, dar daca il consideram macar 3 minute ca fiind o posibila ordine naturala a lucrurilor cred ca suntem castigati, oricat de tare ne-ar fi sifonat toata situatia. Dupa care, evident, daca nu ne place aceasta lume pe care am descoperit-o (sau creat-o) ne putem continua drumul.

Credem ca ceea ce vine dupa ce murin e ceva destul de stabil. Ori ca nu vom mai exista, ori ca ajungem intr-un anumit loc. Dar e posibil sa nu fie tocmai asa. E o varianta ca dupa ce ajungem in acel loc si petrecem un timp acolo sa nu mai existam, sau sa mai trecem prin n existente si dupa aia sa nu mai existam, sau sa ne intalnim cu forma de energie pe care acum o consideram creatorul nostru. Nu ar fi amuzant daca am afla ca aceasta energie considera ca o alta energie ii este creatorul ei? Eventual una pe care noi acum o consideram o religie falsa? Cred ca ar trebui sa ne bucuram mai mult de timpul in care suntem :).

Sigur, nu are sens sa ne gandim mult timp la un set de reguli care guverneaza un timp¹ in care nu suntem. Dar sa visam putin la ce si cum e o chestie foarte misto din cand in cand.